Jucătoarea belgiană Kim Clijsters, cap de serie numărul 2, a câștigat pentru a treia oară titlul la US Open, după cele din 2005 și 2009, în urma victoriei de sâmbătă, scor 6-2,6-1, în fața rusoaicei Vera Zvonareva, favorita numărul 7, informează AFP.
Flamanda de 27 de ani a obținut a 27-a victorie consecutivă la Flushing Meadows. Zvonareva a pierdut pentru a doua oară în finală de Grand Slam, după eșecul în fața Serenei Williams, la Wimbledon.
Finala de sâmbătă a fost cea mai rapidă (59 de minute) de când durata meciurilor este înregistrată (1980). Ca și anul trecut, Kim a fost însoțită pe teren la decernarea trofeului de fetița sa, Jada.
Clijsters este prima jucătoare care și-a apărat titlul cu succes la New York după americanca Venus Williams, în 2001.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER